Nuntă de aur în familia Băsescu! Fostul președinte și soția sa și-au reînnoit jurămintele după 50 de ani. Mesajul emoționant

Nuntă de aur în familia Băsescu! Fostul președinte și soția sa și-au reînnoit jurămintele după 50 de ani. Mesajul emoționant
Moment de sărbătoare în familia fostului președinte al României. Traian Băsescu și soția sa, Maria, au împlinit 50 de ani de căsătorie
Moment de sărbătoare în familia fostului președinte al României. Traian Băsescu și soția sa, Maria, au împlinit 50 de ani de căsătorie și au marcat acest eveniment special printr-o ceremonie religioasă de reînnoire a jurămintelor. Evenimentul a avut loc într-un cadru intim, departe de ochii presei, la care au participat doar membrii familiei.
Cei doi au sărbătorit nunta de aur avându-le alături pe cele două fiice, Elena și Ioana, dar și pe nepoții care le-au fost aproape în această zi importantă. Traian Băsescu a dorit să împărtășească bucuria și cu urmăritorii săi, publicând câteva imagini de la eveniment pe rețelele de socializare.
„50 de ani împreună. Martor ne-a fost familia”, a scris fostul șef al statului în dreptul fotografiilor. Traian și Maria Băsescu și-au unit destinele în anul 1975, iar acum, jumătate de secol mai târziu, au demonstrat că au rămas la fel de uniți.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














