Actualitate· 3 min citire

O ieşeancă a ajuns cu fracturi la spital după ce a căzut din pod

7 ian. 2019, 01:28
Actualizat: 7 ian. 2019, 01:28
spital

spital

Articol scris de Alexandru Damian

Zeci de persoane au ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon”, din Iaşi, în urma suferirii unor grave leziuni.

Medicii au precizat faptul că, la unitatea medicală amintită a ajuns Adrian I., în vârstă de 37 de ani, din municipiul Iaşi.„Pacientul era policontuzionat în urma unui accident rutier, acesta fiind pasager în partea din dreapta-faţă a autovehiculului implicat în impact. De asemenea, el a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierdere a cunoştinţei, precum şi o contuzie toraco-abdominală. În urma tratării sale, acesta a fost trimis la domiciliu”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi.Doctorii ieşeni au mai spus că la spital a ajuns şi Andrei P., un pensionar în vârstă de 81 de ani, din localitatea Ciorteşti. „Pacientul a suferit arsuri de gradul III prin lichid fierbinte, fiind afectată în special zona toracelui. Acesta a fost tratat în cadurl Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon, apoi a fost trimis la domiciliu”, a adăugat coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi.Potrivit acesteia, la unitatea medicală a mai ajuns o pensionară, Violeta M., în vârstă de 75 de ani, policontuzionată în urma unei căderi de la înălţime.Aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei, o contuzie toraco-abdominală, o contuzie de bazin, o contuzie la un pumn, o fractură de col femural drept. Pensionara a fost internată la Secţia de Ortopedie a spitalului ieşean.Mai mult, Florin P., în vârstă de 22 de ani, din localitatea Gropniţa, a ajuns la unitatea medicală policontuzionat în urma unei agresiuni fizice.„Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, un traumatism cranio-facial, o fractură, dar şi o contuzie toraco-abdominală. El a fost internat tot în Secţia de Ortopedie”, a mai spus Diana Cimpoeşu.

Potrivit acesteia, la spital a ajuns şi Raluca Simona M., în vârstă de 32 de ani, din localitatea Podolenii de Sus, judeţul Iaşi. Aceasta a fost adusă policontuzionată în urma unei căderi de la aproximativ doi metri (din pod – n.r.), suferind un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, un traumatism cranio-facial, o plagă contuză parietală stânga, precum şi o contuzie toraco-abdominală. Femeia a fost dusă la Spitalul de Neurochirurgie „Prof.univ.dr. Nicolae Oblu”, din Iaşi.De asemenea, Silică A., în vârstă de 53 de ani, din zona Cetăţuia, a suferit o arsură chimică (spray lacrimogen – n.r.) la faţă şi ochi, prin agresiune fizică, acesta fiind tratat şi, mai apoi, externat. Mai mult, Adrian S., de 27 de ani, din municipiul Iaşi, a ajuns la spital policontuzionat în urma unui accident rutier, el fiind pasager pe bancheta din spate a unui autoturism. Tânărul a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei, un traumatism cranio-facial şi o contuzie toraco-abdominală, el fiind dirijat către Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News