O ieșeancă, în cătușe pentru escrocherii săvârșite în Franţa!
O femeie din Iaşi a fost „trimisă în excursie”, în Franţa, de magistraţi.
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Hexagon pe numele Biancăi Ţ.
„Instanţa admite sesizarea formulată de Tribunalul Marii Instanţe din Nantes, Franţa, pentru executarea mandatului european de arestare emis pe data de 14 iunie 2018, pe numele persoanei solicitate. Constată că persoana solicitată a consimţit la predare şi nu a renunţat la regula specialităţii. Dispune predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă – Tribunalul Marii Instanţe din Nantes, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracţiunilor de furt în grup organizat şi escrocherie în grup organizat”
, au precizat magistraţii ieşeni. Femeia fusese reţinută prin ordonanţă pe data de 20 iulie 2018, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Judecătorii au dispus şi arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile, în vederea predării către autorităţile judiciare franceze. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi participat la comiterea unor jafuri şi escrocherii alături de alte persoane, pe teritoriul Franţei.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










