„Pentru a nu afecta imaginea oraşului, rog instanța ca procesul să fie cât mai scurt”

„Pentru a nu afecta imaginea oraşului, rog instanța ca procesul să fie cât mai scurt”
Potrivit sursei citate, fapta pentru care Mihai Chirica este acuzat de procurori de abuz în serviciu ar fi fost comisă în 2013
Mihai Chirica, spune că a aflat prin intermediul presei despre trimiterea sa în judecată în dosarul întocmit cu privire la contractarea de către municipalitate în 2013 a unui leasing pentru patru autoturisme Skoda și are o solicitare către judecători: să-i judece repede dosarul „pentru a nu afecta imaginea oraşului”, informează presa locală.
“Am aflat din mass-media de faptul că mai mulţi demnitari şi angajaţi ai Primăriei Municipiului Iaşi, printre care şi eu, au fost trimişi în judecată în dosarul contractării serviciilor de leasing pentru patru autoturisme. Opinia publică trebuie să ştie că în acest caz, deschis în urma unei plângeri, inclusiv Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut verificări minuţioase, încă din 2013, timp de circa şase ani, constatând că nu există fapte de corupţie în competenţa sa. În plus, mai multe expertize, inclusiv ale Curţii de Conturi, precum şi instanţele de judecată au demonstrat că nu există niciun prejudiciu pentru bugetul local, motiv pentru care mă simt surprins de această decizie”, a spus, prin intermediul unei informări de presă, primarul Mihai Chirica.
Edilul ieşean susţine că are încredere în justiţie şi va colabora pentru a demonstra nevinovăţia. „Aşa cum am spus întotdeauna, am încredere deplină în actul de justiţie şi vom colabora cu judecătorii astfel încât să ne dovedim nevinovăţia cât mai repede. Personal, pentru a nu afecta imaginea oraşului nostru, am dorinţa ca acest proces să fie cât mai scurt şi rog instanţa să soluţioneze acest dosar cu înţelepciune şi celeritate”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
În cursul zilei de miercuri Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi a informat, prin intermediul unui comunicat de presă, că primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată pentru fapte de abuz în serviciu cu privire la achiziţia de către municipalitate, prin leasing operaţional, a patru autoturisme Skoda.
Potrivit sursei citate, fapta pentru care Mihai Chirica este acuzat de procurori de abuz în serviciu ar fi fost comisă în 2013, când era viceprimar al Iaşiului şi înlocuitor al primarului de atunci, Gheorghe Nichita. Prejudiciul estimat este de peste 503.000 lei.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










