PERCHEZIȚII LA FIRME DE RIDE SHARING ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ - PREJUDICIU DE 3 MILIOANE DE LEI

PERCHEZIȚII LA FIRME DE RIDE SHARING ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ - PREJUDICIU DE 3 MILIOANE DE LEI
Percheziţii într-un dosar complex de evaziune fiscală
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş au efectuat joi dimineaţă 19 percheziţii într-un dosar complex de evaziune fiscală. Vizate au fost firme care operau pe platforme de ride sharing, precum Uber şi Bolt.
Descinderile au avut loc atât la sediile firmelor, cât şi la domiciliile persoanelor suspecte, în judeţele Timiş (7 locaţii), Arad, Galaţi, Bihor, Sibiu, Braşov şi Constanţa.
Conform anchetatorilor, în perioada 2021–2024, aceste firme ar fi desfăşurat activităţi ilegale, printre care angajarea de personal fără contracte de muncă şi lipsa utilizării aparatelor de marcat electronice. Mai mult, nu ar fi declarat achiziţiile de servicii intracomunitare, generând astfel un prejudiciu estimat la peste 3 milioane de lei.
Se estimează că veniturile totale obţinute de firmele implicate în această perioadă se ridică la aproximativ 12 milioane de lei.
Trei persoane vor fi conduse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, urmând ca în funcţie de probele administrate să fie dispuse măsuri legale. Ancheta este în plină desfăşurare.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 16:21 - Ucraina vrea să trimită specialiști anti-dronă în Orientul Mijlociu, în schimbul unor tehnologii militare
- 15:36 - Schimbări în transportul public din București: mai multe linii STB își modifică traseele după revenirea tramvaiului 5
- 14:56 - Mesajul lui Nicușor Dan de 8 Martie: „Prea des uităm cât de mult vă datorăm”
- 13:53 - Hotelierii de pe litoral avertizează asupra întârzierilor administrative înainte de 1 Mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











