Petiție împotriva romilor care stau în casele insalubre din centrul Iașului

case tigani
Peste 1.100 de persoane au semnat o petiţie prin care solicită Primăriei „eliberarea imediată“ a imobilelor din zonă centrală care aparţin domeniului public. Petiţia face referire la populaţia de etnie romă ce locuieşte în zonele străzilor Agatha Bârsescu, Sfântul Andrei, Trei Ierarhi şi Colonel Langa, în locuinţe ale Primăriei.
„Solicităm găsirea altor soluţii locative pentru aceste persoane, dat fiind faptul că aduc prejudicii, atât materiale, cât şi de imagine urbei noastre, afectând în mod direct zone cu potenţial turistic“, se arată în petiţie.Chirica a declarat că multe dintre aceste persoane locuiesc „în condiţii insalubre“ şi în case cu risc seismic. În acelaşi timp, municipalitatea are în vedere relocarea unor chiriaşi, dar în condiţiile în care va avea posibilitatea de a le oferi „case mai bune şi condiţii de siguranţă pentru copiii lor“.Edilul-şef a adăugat că Primăria nu va răspunde „în forţă“ petiţiei, pentru că acest lucru nu ar fi decât „o greşeală“. „O greşeală etică, de izolare a unei populaţii care are nevoie să fie integrată, nu izolată“, a precizat primarul.De asemenea, edilul a menţionat că municipalitatea nu poate lua locul Poliţiei sau Procuraturii atunci când sunt sesizate fapte antisociale în zonă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














