Prefectura Iași a sesizat Ministerul Apelor și Pădurilor în privința erodării malului Siretului

casa al i cuza
Instituţia Prefectului Iaşi a remis o adresă ministrului Apelor şi Pădurilor în care prezintă situaţia îngrijorătoare din zona malului stâng al Siretului în dreptul satului Al.I. Cuza.
Scrisoarea menţionează că apele au măcinat malul pe o adâncime de 10 metri numai în ultima lună, pe fondul unui fenomen care se produce încă din 2005. Viiturile au accentuat fenomenul, iar în anii 2008 şi 2010 râul a împins albia 80 de metri în intravilanul localităţii.„Date fiind riscurile generate de fenomenul de eroziune, ca şi faptul că acesta se află în evoluţie continuă şi accelerată, vă rugăm, domnule ministru, să ne acordaţi sprijinul instituţional în vederea promovării proiectului de amenajare a albiei râului Siret în comunal Al.I. Cuza în declararea cauzei de utilitate publică a proiectului, pentru efectuarea exproprierii terenurilor afectate de lucrări şi în urgentarea procedurilor de expropriere a acestora“, se arată în adresa semnată de prefectul şi subprefectul Iaşului.În urma erodării malului, un sătean din AL. I. Cuza și-a pierdut o anexă şi aproximativ jumătate din curte, casa acestuia aflându-se acum la 6-7 metri de malul abrupt. Autorităţile au decis evacuarea lui şi i-au pus la dispoziţie un modul de locuit, amplasat pe un alt teren al său.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














