Primăria Iași dă peste 165.000 lei pentru un proiect de supralărgire a unei străzi de 133 de metri

pod
Pe data de 8 iulie, municipalitatea ieșeană organizează o licitație pentru achiziționarea unor servicii de proiectare necesare pentru modernizarea stradelei Sofia Nadejde, prin supralărgire la patru benzi de circulație pe tronsonul Pod Cicoarei - strada Cicoarei.
Prevederea bugetară a procedurii este de 165.000 lei, fără TVA. Stradela are o lungime de aproximativ 133 metri și este din pământ. Tronsonul următor, care are două benzi de circulație și care face legătura cu strada Cicoarei este acoperit de asfalt degradat.„Apariția de noi zone rezidențiale către Dealul Galata și cartierele Dacia și Păcurari și implicit creșterea numărului de autoturisme care circula din aceste zone către centrul orașului și invers au condus în timp la supraaglomerarea traficului din zonă, drept pentru care s-a demarat investiția «Supratraversare râu Bahlui în zona Cicoarei - Dacia prin 3 poduri de beton armat cu 4 benzi carosabile, în str. Sarmisegetuza - zona spital Arcadia, (Ștrand Municipal)». Necesitatea realizării obiectivului menționat se justifică prin faptul că podul care va supratraversa râul Bahlui se realizează pe patru benzi de circulație, fapt ce necesită descărcarea traficului în strada Cicoarei tot printr-o stradă (stradela Sofia Nădejde) cu o lățime corespunzătoare astfel încât să se evite riscul de a se produce ștrangulări ale traficului auto", se arată în caietul de sarcini. După realizarea proiectării, municipalitatea va aloca alte fonduri pentru execuție.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














