Advertising
Primarul Mihai Chirica a semnat acordul de înfrățire cu orașul israelian Haifa
17 mai 2018, 06:00

Primarul Mihai Chirica la Primaria Haifa _2
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
Aflat într-o vizită în Israel, primarul Mihai Chirica a semnat Acordul de înfrățire între Iași și orașul israelian Haifa.
Semnarea actului a avut loc la sediul Primăriei Haifa, unde edilul Iașului a fost primit de omologul său, Yona Yahav. Ceremonia este o materializare a Hotărârii Consiliului Local din 30 martie 2018, privind demararea procedurilor de înfrățire cu orașul amintit.
Vizita edilului-șef în Israel este corelată cu o misiune diplomatică și economică organizată în Israel în perioada 13 - 18 mai de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Israel-România.
Primarul Mihai Chirica se află în Israel începând de duminică, 13 mai, urmând să se întoarcă în Iași astăzi.
Pe lângă întâlnirile dintre reprezentanții primăriilor din Iaşi şi Haifa, misiunea a mai inclus sesiuni business-to-business atât în Haifa, cât și în Tel Aviv, precum și întâlniri cu persoane care fac parte din comunitatea de evrei de origine română din cele două orașe menționate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














