Primul interviu TV cu ambasadorul rus la București, de când a început PUTIN războiul: „Rusia curăță Ucraina de neonaziști!”

Primul interviu TV cu ambasadorul rus la București, de când a început PUTIN războiul: „Rusia curăță Ucraina de neonaziști!”
Valery Kuzmin a făcut primele comentarii, în premieră, la Realitatea PLUS, despre războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina
Ambasadorul Federației Ruse în România a oferit primul interviu TV în plin război, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS. „Rusia practic nu a început nicio operațiune. În realitate, Rusia a dat o altă față războiului care a început acum 8 ani în Ucraina. Război care a fost provocat și sponsorizat de SUA și Uniunea Europeană”, a declarat diplomatul, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS.
Ambasadorul Federației Ruse - Valery Kuzmin a făcut primele comentarii, în premieră, la Realitatea PLUS, despre războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina, folosind principalele elemente de propagandă folosite în retorica rusă.
„Rusia curăță Ucraina de neonaziști.
NATO se extinde spre Rusia și creează infrastructură militară pe acest teritoriu. De îndată ce va extinde infrastructura, mai devreme sau mai târziu, de fapt chiar mai repede, ei vor începe să își facă loc pe acest teritoriu.
Pentru ce? Dacă puteți dovedi că, de exemplu, Pentagonul este o organizație de caritate și creează un laborator în Ucraina pentru a studia cele mai periculoase virusuri și bacterii și tot felul de boli, inclusiv febra hemoragică Crimeea-Congo și multe altele pe care nu le pot pronunța? Pentru ce?
Rusia vede extinderea NATO ca pe o amenințare existențială pentru țara noastră, pentru statul nostru. Această amenințare a fost creată de Occident cu mult timp în urmă.
Practic, Rusia nu a început nicio operațiune. În realitate, Rusia a dat o altă față războiului care a început acum 8 ani în Ucraina. Război care a fost provocat și sponsorizat de SUA și Uniunea Europeană”, a declarat ambasadorul Valery Kuzmin, în exclusivitate, în primul interviu acordat unei televiziuni, de la declanșarea războiului în Ucraina de Vladimir Putin.
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











