Proiect de 250.000 de euro câştigat de Universitatea „Al. Ioan Cuza“

uaic
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) Iaşi a câștigat peste 250.000 de euro printr-un grant destinat finanţării stagiilor studenţeşti de studiu şi de practică, finanţarea fiind oferită la nivel naţional de un parteneriat SEE, realizat cu trei state membre ale Spaţiului Economic European, anume Islanda, Norvegia şi Lichtenstein.
Programul UAIC urmează să fie implementat din iunie 2019, fiind deja aprobat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. În grant sunt cuprinse şi mobilităţi ale personalului didactic şi administrativ, iar pentru această finanţare au fost depuse proiecte de la alte 18 instituţii la nivel naţional.„Serviciul Relaţii Internaţionale al Universităţii a realizat şi depus proiectul de mobilitate SEE al UAIC, în urma competiţiei şi a selecţiei fiindu-i acordat spre finanţare 25% din totalul sumei alocate de statele Spaţiului Economic European susţinerii performanţei mediului academic din România, cel mai mare procent alocat dintre toate instituţiile candidate“, au precizat reprezentanţii UAIC.Aceştia au adăugat că au fost deja încheiate acorduri de parteneriat cu instituţii din cele trei state, în număr de 14, nouă dintre ele fiind acorduri cu instituţii de învăţământ superior, şase dintre ele fiind cu acord dublu de practică şi studiu, iar patru strict pentru practică în domeniul hotelier pentru cele două secţii de turism de la universitate. Au fost selectaţi deja în cadrul unor proceduri interne 16 studenţi pentru stagiile de practică şi 18 pentru cele de studiu, iar în luna aceasta vor fi demarate selecţii pentru stagiile de predare şi formare ale personalului academic şi administrativ.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










