PSD: ION ILIESCU VA RĂMÂNE UN SIMBOL AL OMULUI POLITIC ȘI AL OMULUI DE STAT

PSD: ION ILIESCU VA RĂMÂNE UN SIMBOL AL OMULUI POLITIC ȘI AL OMULUI DE STAT
Ion Iliescu va rămâne un simbol al omului politic și al omului de stat, transmite marți PSD, după decesul fostului șef de stat.
Ion Iliescu va rămâne un simbol al omului politic și al omului de stat, transmite marți PSD, după decesul fostului șef de stat.
"In memoriam. Ion Iliescu (3 martie 1930 - 05 august 2025), fost președinte de onoare al PSD. Astăzi e o zi foarte tristă pentru România. S-a stins din viață fostul președinte al României, fondatorul Partidului Social Democrat, domnul Ion Iliescu. Figură marcantă a Revoluției Române și a istoriei României contemporane, domnul președinte Ion Iliescu va rămâne pentru noi toți un simbol al omului politic și al omului de stat", se arată într-un mesaj al PSD.
Potrivit PSD, Ion Iliescu a avut curajul de a-l înfrunta pe Ceaușescu și dictatura sa și a orientat România ireversibil pe drumul euroatlantic.
"S-au împlinit recent 30 de ani de la semnarea Pactului de la Snagov, când întreaga clasă politică, Putere și Opoziție, sub conducerea președintelui Iliescu, a parafat parcursul european al României. În 1994, România a fost cea dintâi țară din Est care a semnat Parteneriatul pentru Pace, iar în ultimul său mandat, în 2002, România a fost invitată să adere la NATO, la Summitul de la Praga. PSD este mândru că a așezat România în cele mai selecte cluburi ale națiunilor lumii, iar rolul președintelui Iliescu este esențial", mai transmite PSD.
În mesajul in memoriam se mai arată că Ion Iliescu a câștigat de trei ori alegerile prezidențiale și a fixat standarde morale și politice care vor fi greu de atins.
"A fost un apărător al spiritului și literei Constituției și și-a exercitat exemplar rolul de mediator în societate. Cât timp vom face politică, ne vom raporta la domnul președinte ca la un reper inconturnabil. Ne-a învățat să facem politică pentru cei mulți. A fost un lider puternic, iubit de cei mai mulți, contestat de alții, așa cum se întâmplă în democrație. Regret că în ultimii ani nu am fost mai apropiați de domnul președinte, așa cum domnia sa a fost alături de partid, în momentele sale grele. Reafirmăm acum, la ceasul despărțirii vremelnice de fondatorul nostru, recunoștința noastră față de tot ceea ce ne-a oferit domnul președinte. Un model de politică și de viață. În istoria ultimilor 35 de ani, capitolul Ion Iliescu este cel mai important", mai spune PSD.
Sursa: Realitatea Din PSD
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

