Puşi la muncă după ce au fost prinşi cu lemne în căruţă

lemne
Trei ieșeni s-au ales cu pedepse din partea judecătorilor, după ce au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Dumitru V. la pedeapsa rezultantă de un an și cinci luni de închisoare, cu suspendare, pentru tăiere fără drept de arbori și furt de arbori tăiaţi.
În același dosar, Robert G. a primit o pedeapsă de zece luni şi zece zile de închisoare, cu suspendare, sub aceleași acuzații, în vreme ce Marian C. a fost condamnat la opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru furt de arbori tăiați.
Pe lângă pedepsele primite, cei trei au fost obligați și la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, vreme de 60 de zile, în cadrul unei instituţii din cadrul Primăriei comunei Schitu Duca sau din cadrul Consiliului Local Schitu Duca.
„
Instanța admite acţiunea formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - prin directorul Direcţiei Silvice Iaşi şi îi obligă, în solidar, pe inculpaţii Dumitru V. şi Robert G. să plătească suma de 754,32 lei, reprezentând daune materiale. Admite acţiunea formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA şi îi obligă, în solidar, pe inculpaţii Dumitru V. şi Marian C. să plătească suma de 586,51 lei, reprezentând daune materiale”
, au precizat judecătorii ieșeni. Decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor trei a început pe data de 8 ianuarie 2018. Potrivit procurorilor, în urmă cu mai bine de un an, aceștia ar fi fost prinși de oamenii legii cu arbori care fuseseră furați în căruță.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














