Rusia apelează la Iran pentru mentenanța avioanelor

Rusia apelează la Iran pentru mentenanța avioanelor
Război în Ucraina, ziua 639
Direcţia Principală de Informaţii (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a anunțat joi că a obţinut acces la o serie de documente ale Agenţiei Federale de Transport Aerian din Rusia (Rosaviaţia) în urma unei „operaţiuni cibernetice speciale”. Ucraina a intrat în ziua 639 a războiului.
Potrivit acestor documente, Rosaviaţia s-ar afla în pragul „colapsului”, după mai bine de un an de sancţiuni internaţionale ca răspuns la invazia din Ucraina, sancțiuni care au privat-o de acces la piese de schimb obţinute anterior din ţările occidentale. Un material prezentat joi de HUR arată că numărul de defecţiuni la aeronavele civile ruseşti a crescut de trei ori în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022. Aceste probleme au dus la un număr neobişnuit de mare de accidente de diferite niveluri de risc, relatează agenția de presă EFE.
Cele mai problematice pentru aviaţia rusă sunt motoarele şi şasiurile, precum şi elemente importante precum sistemul hidraulic, aripile şi software-ul, afirmă HUR după o analiză a documentelor la care a avut acces.
Sancţiunile occidentale fac dificilă sarcina Rosaviația de a efectua mentenanța flotei sale de avioane, scrie adevarul.ro. Din cauza lipsei de capacităţi şi de specialişti, Rusia încearcă să redirecţioneze mentenanţa aeronavelor sale către Iran, unde lucrările se fac în mod „artizanal” şi fără o certificare corespunzătoare.
Potrivit unor documente care ar fi fost obţinute de serviciul secret militar ucrainean, în martie 2022, 10% din avioanele de fabricaţie occidentală din Rusia funcţionau fără să fi trecut de inspecţiile tehnice necesare.
Numărul aeronavelor de fabricaţie străină care operează în Rusia fără să fi trecut de astfel de inspecţii este acum de 70%, iar unul dintre motive este lipsa de piese occidentale din cauza sancţiunilor.
Potrivit HUR, aceste lipsuri au dus la intensificarea practicii de „aerocanibalism”, care constă în „dezmembrarea unor aeronave pentru a le repara pe altele”.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:04 - Ion Cristoiu, despre anormalul devenit normal: „Consultările cu AUR sunt obligație constituțională”
- 16:50 - O insulă de lux din Grecia evaluată la 8 milioane de euro a ajuns să coste cât un apartament
- 16:46 - În jur de 50 de cupluri LGBT cer României recunoașterea căsătoriilor încheiate în alte state UE
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














