S-a ales cu dosar penal pentru că a transportat acte false
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui cetăţean din Republica Moldova, două permise de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care s-au dovedit a fi false.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui cetăţean din Republica Moldova, două permise de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care s-au dovedit a fi false.
În data de 18 august 2022, în jurul orei 11.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, pasager într-un autocar, ce se deplasa spre Spania.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra bărbatului două permise de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, eliberate pe numele altor persoane.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.
Cu privire la documente, bărbatul a declarat că o prietenă a soţiei l-a rugat să le preia din R. Moldova, de la o persoană necunoscută, urmând să le transporte în Portugalia.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











