SCANDAL: Trafic de influenţă cu certificate de HANDICAP!
8 mar. 2019, 01:32
Actualizat: 8 mar. 2019, 01:32

bani
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
Trei femei vor fi nevoite să dea explicaţii în faţa instanţei, după ce au fost acuzate de comiterea unor infracţiuni.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângăî Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a Danielei Eugenia Huţanu, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (patru acte materiale).
În acelaşi dosar, anchetatorii au dispus trimiterea în faţa instanţei a Alinei Panaitescu (fostă Harip), dar şi a Mariei Roman, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Oamenii legii au menţionat că, în intervalul martie 2012 – aprilie 2013, Daniela Huţanu ar fi cerut şi primit de la E.C., M.R., A.P. şi N.R. sumele de 500 de lei, 300 de lei, 1.100 de lei şi, respectiv, 600 de lei, în scopul obţinerii unor certificate de încadrare în grad de handicap, afirmând şi lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi din cadrul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din Iaşi, în scopul obţinerii acestor certificate fără evaluare.
„La începutul anului 2013, inculpata Maria Roman a dat suma de 300 lei inculpatei Eugenia Daniela Huţanu, care se prevala de influenţa pe care o avea asupra membrilor Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din Iaşi, pentru ca ea să intervină şi să-i determine pe aceştia, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să elibereze un certificat de încadrare în grad de handicap pentru sine“, au declarat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Potrivit acestora, în perioada octombrie – decembrie 2012, Alina Panaitescu i-ar fi dat suma de 1.100 de lei Danielei Huţanu, care se prevala de influenţa pe care o avea asupra membrilor Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din Iaşi.
„Scopul era ca această inculpată să intervină şi să-i determine pe membrii Comisiei, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să elibereze un certificat de handicap de gradul II pentru V.G.“, au încheiat procurorii ieşeni.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










