Semafoare și indicatoare noi, la Pașcani

semafor
De marţi, 28 august, vor fi puse în funcţiune noile semafoare din municipiul Paşcani. Timp de o săptămână, acestea vor avea galben intermitent, iar din 3 septembrie vor funcţiona normal.
Noile intersecţii semaforizate aduc şi câteva modificări în trafic pe străzile Gării cu Ceferiştilor, Grădiniţei cu Ştefan cel Mare - la spital, Grădiniţei cu Moldovei - la Constructorul.„Vor fi montate noi indicatoare şi marcaje rutiere ce vor fi amplasate şi trasate în apropierea acestora, cu rugămintea să fie respectate de fiecare participant la trafic. De exemplu, zilele acestea se lucra la amenajarea unei noi treceri de pietoni pe strada Ștefan cel Mare, ce va fi mutată spre Protopopiat. Intrarea în parcarea Gării se va face executând manevra la dreapta pe lângă Oficiul Poştal, iar ieşirea se va face pe partea unde e sediul Poliţiei TF. O altă noutate este aceea că pe strada Stadion va fi amenajată o trecere de pietoni. De asemenea, în apropierea acestor intersecţii se vor monta şi indicatoare cu oprire interzisă”, precizează reprezentanții Primăriei Paşcani.Tot în această perioadă, poliţiştii de la Biroul Rutier şi Locală vor demara o campanie de informare a cetăţenilor pentru eliberarea zonele din apropierwa intersecţiilor semaforizate. Deciziile au fost luate în cadrul şedinţei Comisiei de Organizate a Circulaţiei Rutiere din cadrul Primăriei Paşcani.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

