Semnal de alarmă tras de un cercetător: Aerul în Iaşi este poluat

praf
Cercetătorul ieșean Silviu Gurlui susține că Iașul se confruntă cu o creştere semnificativă a poluării cu particule de praf. Măsurătorile de la staţiile din oraş au arătat cote extrem de ridicate ale concentraţiilor de particule, mult peste limitele admisibile.
„Factorii care au determinat poluarea se suprapun peste un fenomen de inversie termică şi toţi poluanţii sunt «păstraţi» la sol pe o perioadă mai mare de timp. Este o poluare foarte mare din cauza unor factori precum traficul, şantierele, vegetaţia este în «cădere» şi la care se adaugă acest fenomen meteo“, a declarat Silviu Gurlui.Problema a fost recunoscută și de Primăria Iaşi, reprezentanții municipalității dând vina pe traficul intens de autovehicule din ultima săptămână în contextul Sărbătorilor Iaşului şi al pelerinajului la Sfânta Parascheva.„În Municipiul Iaşi au crescut peste limitele admisibile concentraţiile de particule de praf PM10, fapt ce poate dăuna sănătăţii persoanelor cu afecţiuni pulmonare, persoanelor în vârstă şi mai ales copiilor. În aceste condiţii se recomandă evitarea staţionării persoanelor în zonele cu trafic intens, evitarea zonelor aglomerate cu vegetaţie redusă, purtarea măştilor medicale protectoare şi limitarea timpilor de aerisire a locuinţelor“, susțin reprezentanții Primăriei.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










