TANCZOS BARNA: INSTITUȚIILE CARE AU FĂCUT ANGAJĂRI ILEGALE TREBUIE SĂ DISPONIBILIZEZE PERSONAL

TANCZOS BARNA: INSTITUȚIILE CARE AU FĂCUT ANGAJĂRI ILEGALE TREBUIE SĂ DISPONIBILIZEZE PERSONAL
Ministrul Finanțelor a declarat că instituțiile care au făcut angajări contrar legii trebuie să recurgă la disponibilizări pentru a se încadra în bugetul aprobat pentru cheltuielile de personal
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat luni, după ședința extraordinară de Guvern, că instituțiile care au făcut angajări contrar legii trebuie să recurgă la disponibilizări pentru a se încadra în bugetul aprobat pentru cheltuielile de personal.
El a avertizat că managerii care nu au respectat regulile bugetare stabilite la finalul anului trecut vor fi responsabili dacă fondurile se epuizează înainte de sfârșitul anului. „Cine a consumat banii în primele luni trebuie să își rezolve problema în interiorul instituției”, a spus ministrul.
Tanczos a subliniat că bugetul de salarii este suficient dacă se respectă legislația și a menționat că singura excepție este Autoritatea Electorală Permanentă, care a avut activitate intensă în contextul alegerilor, dar al cărei personal va trebui ajustat în afara perioadelor electorale.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














