Tensiuni în Ormuz. Iranul capturează două nave și menține blocada: cum răspunde Washingtonul

Tensiuni în Ormuz
Teheranul a anunțat capturarea a două nave în Strâmtoarea Ormuz și a transmis că nu va redeschide această rută strategică cât timp porturile sale rămân blocate de Statele Unite, în timp ce Washingtonul nu consideră incidentul o încălcare a armistițiului.
Libanul cere prelungirea armistițiului cu Israelul în negocierile de la Washington
Israelul şi Libanul organizează joi, la Washington, o nouă rundă de negocieri la nivel de ambasadori, sub egida Statelor Unite, în cadrul căreia Beirut intenţionează să solicite prelungirea cu o lună a armistiţiului în vigoare din 17 aprilie.
Israelul a afirmat înaintea acestor discuţii că nu are „dezacorduri serioase” cu Libanul, îndemnându-l să „colaboreze” împotriva grupării pro-iraniene Hezbollah, mare absent al acestor discuţii, la care se opune.
Cele două ţări, aflate încă în stare de război, au organizat deja o întâlnire la 14 aprilie la Washington, prima de acest gen din 1993, pentru a încerca să pună capăt războiului în care Libanul a fost implicat la 2 martie de atacurile Hezbollahului împotriva Israelului.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Tensiunea rămâne ridicată în strâmtoare, o trecere crucială pentru transportul mondial de hidrocarburi şi un punct major al conflictului declanşat pe 28 februarie de atacurile israeliano-americane asupra Iranului.
„Un armistiţiu complet nu are sens decât dacă nu este încălcat de un blocaj naval (...), redeschiderea strâmtorii Ormuz este imposibilă atâta timp cât armistiţiul este încălcat în mod flagrant”, a afirmat preşedintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, într-un mesaj pe X.
Din partea americană, preşedintele Donald Trump a considerat „posibilă” reluarea discuţiilor între părţile beligerante în următoarele zile. „Este posibil!”, a scris el ca răspuns la mesajul unei jurnaliste de la New York Post, care îl întreba despre probabilitatea ca discuţiile să aibă loc în următoarele „36 până la 72 de ore”, adică până vineri.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Zbor direct spre destinații exotice pentru români
- 08:31 - Sfântul Gheorghe 2026. Tradiții, obiceiuri și superstiții
- 08:27 - Sărbătoare 23 aprilie: Sfântul Mucenic Gheorghe. Mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cruce roșie în calendar
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














