Advertising
Trafic infernal în Iași. Venirea pelerinilor a dat circulația peste cap
11 oct. 2019, 16:12

trafic
Articol scris de Scris de Dan Nistor
Pelerinajul la Sf. Parascheva a paralizat circulația din Iaşi. Pe principalele bulevarde traficul este pur şi simplu blocat.
Sărbătorile oraşului au adus o serie de schimbări în ceea ce priveşte circulaţia rutieră. Astfel, circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt se va închide pe porţiunea dintre Casa Modei şi I.C. Brătianu între 7 şi 17 octombrie, că o extensie a actualului pietonal, porţiune unde se vor amplasa căsuţele pentru participanţii la târgul de sărbătorile oraşului.
În plus, se închide şi circulaţia în piaţa Palatului Culturii, între liniile de tramvai şi strada A. Panu. Această decizie intra în vigoare din 12 octombrie, ora 7:00, până pe 16 octombrie, ora 24:00. Decizia a fost luată ca urmare a amplasării scenei pentru concertul de Sărbătorile oraşului. Tot în această perioadă se va închide circulaţia auto pe stradă A. Panu şi strada Palat, între strada Achim Stoia (zona Moldova center) şi strada Sf. Andrei (zona Băncii Transilvania), decizie care va intra în vigoare în 15 octombrie între orele 15:00 şi 24:00, de asemenea pentru derularea concertului de la Palat.
În anumite cazuri, circulaţia pe stradă A. Panu poate fi închisă de la intersecţia cu strada Sf. lazăr. Tot pe 15 octombrie, ziua concertului, va fi închisă circulaţia tramvaielor între orele 16:00 şi 24:00. Pentru că acel concert din faţa Palatului să se desfăşoare în condiţii optime, în ziua de 15 octombrie, între orele 15:00 şi 24:00 vor fi amplasate patru autobuze CTP Iaşi între A. Panu şi strada Palat.
Pentru ca şi pelerinii să fie în siguranţă, s-a luat decizia închiderii circulaţiei auto pe străzile pe care se formează traseul pelerinilor, între 10 octombrie, ora 24:00, şi 15 octombrie, ora 24:00, în vederea amplasării unor ecrane de mari dimensiuni. Tot în această perioadă se va restricţiona şi circulaţia rutieră în zona străzii Basarabi şi a aleilor din jurul Bisericii „Sf. Apostol Toma” pentru sfinţirea lăcaşului de cult în ziua de 13 octombrie, restricţii impuse între orele 7:00 şi 15:00.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














