Trei dosare penale pentru amenințări cu moartea. Parchetul General investighează agresiunile la adresa magistraților

Trei dosare penale pentru amenințări cu moartea. Parchetul General investighează agresiunile la adresa magistraților
Parchetul General a anunțat joi deschiderea a trei dosare penale
Parchetul General a anunțat joi deschiderea a trei dosare penale care vizează tot atâtea persoane. Acestea sunt acuzate că ar fi adresat amenințări cu moartea unor magistrați, acțiunile în forță venind în urma plângerilor formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), potrivit realitatea.net.
”În cursul zilei de astăzi, 4 decembrie 2005, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 3 suspecţi, persoane fizice fără calitate specială, în cadrul a trei dosare penale distincte, pentru săvârşirea unor infracţiuni de instigare publică”, a transmis, joi, Parchetul General.
Instituţia precizează că infracţiunile care fac obiectul celor trei dosare penale constau în fapte de îndemnare a publicului, prin intermediul unor mesaje scrise pe o platformă online, să săvârşească infracţiuni de omor/omor calificat/ultraj judiciar împotriva magistraţilor români şi/sau a membrilor de familie ori a apropiaţilor acestora.
”Cele trei dosare penale au fost constituite în urma denunţului formulat, în luna septembrie 2025, de către Consiliul Superior al Magistraturii”, a precizat Parchetul General.
Magistraţii s-au opus constant în ultimele luni proiectului de lege care vizează creşterea vârstei de pensionare şi micşorarea cuantumului pensiei, iar unii au ales să protesteze prin amânarea pentru perioade lungi de timp a termenelor unor procese. Acest lucru a generat nemulţumiri în societate.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










