Actualitate· 1 min citire

Trei drumuri județene vor fi modernizate

asfaltare

asfaltare

Scris de Dan Nistor Publicat: 3 iul. 2018, 09:07

Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi a semnat contractele pentru realizarea proiectelor tehnice, necesare pentru modernizarea a trei segmente de drum. Proiectele trebuie terminate şi predate în termen de 90 de zile.

Printre ele se află şi cel mai mare dintre cele şapte proiecte de modernizare a unor drumuri, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală: DJ 246, de la limita cu judeţul Vaslui până la Ţibăneşti, prin Tufeştii de Sus - Scânteia - intersecţie DJ 248 - Şcheia - Drăguşeni - Ipatele. Este o investiţie totală de 66,7 milioane de lei, pentru un segment de 36 de kilometri.Celelalte două drumuri pentru care se va face proiectarea tehnică a lucrărilor sunt DJ 282B (intersecţie DN 24C - Bivolari - Traian - Spineni, 13 km, 20 de milioane de lei) şi DJ 282D (Româneşti - Podu Iloaiei - Popeşti - Mădârjac, 29 km, 60 de milioane de lei).După realizarea proiectelor tehnice, vor fi scoase la licitaţie lucrările de execuţie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate