Trimis în judecată pentru trafic de influență

Trimis în judecată pentru trafic de influență
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au emis rechizitorii într-un dosar penal pentru trafic de influență.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au emis rechizitorii într-un dosar penal pentru trafic de influență.
Astfel, s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, încarcerat în executarea unei pedepse definitive în Penitenciarul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv 2 acte materiale din anul 2015 şi 7 acte materiale din anul 2016.
În fapt, în cursul anului 2015, inculpatul a pretins de la două persoane sumele de 1.000, respectiv 2.600 de lei, lăsându-le să creadă că ar avea influență asupra medicilor din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi, Cabinetului de Expertiză Medicală asupra Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Iaşi, ori asupra membrilor Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi, pentru a-i determina să îndeplinească acte care intră în atribuţiile de serviciu ori acte contrare îndatoririlor de serviciu.
De asemenea, în cursul anului 2016, inculpatul a pretins de la şapte persoane, sume de bani în lei și valută, cuprinse între 400 și 2.600 lei, respectiv 2.000 de euro (din care a primit 500 euro), lăsând să se creadă că ar avea influență asupra funcționarilor publici/medicilor din cadrul acelorași instituții menționate mai sus, precum și asupra membrilor Comisiei pentru Protecţia Copilului Iaşi din cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi, pentru îndeplinirea ori neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu.
În cauză, polițiștii anticorupție ai D.G.A. - Serviciul Județean Anticorupție Iași au efectuat activități de procedură penală în baza delegărilor procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:45 - Fenechiu (PNL), discuții cu grupul PACE înainte de votul moțiunii: „Nu am amenințat, nu am făcut promisiuni, le-am cerut părerea”
- 15:06 - Ucraina propune un armistițiu pe termen lung, după ce Trump și Putin au vorbit despre un „armistițiu de Ziua Victoriei”
- 15:00 - Plase de pescuit ilegale descoperite în Marea Neagră
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














