Trimis la temniţă, după ce s-a apropiat de propria soţie!

sentinta
Un bărbat din judeţul Iaşi acu
z
at c
ă
a încălcat de opt ori ordinul de protecţie şi şi-a bătut soţia de care nu avea voie să se apropie a fost
condamna
t
.Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Petronel Ignat, în vârstă de 41 de ani, la un an, cinci luni şi 20 de zile de puşcărie, pentru violenţă în familie, violare de domiciliu, distrugere şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. În plu, judecătorii i-au interzis ieşeanului să se apropie la mai puţin de 300 de metri de locuinţa soţiei sau de a discuta cu aceasta, pe o durată de doi ani.„
Instanţa admite acţiunea formulată de partea civilă I.M.G. şi obligă inculpatul să îi plătească acesteia suma de 300 de lei, cu titlu de despăgubiri civile”
, au afirmat judecătorii ieşeni. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.
Anchetatorii au dispus în urmă cu câteva luni trimiterea în judecată a lui Petronel Ignat.
„
Inculpatul a încălcat de opt ori hotărârea judecătorească prin care fusese emis ordinul de protecţie împotriva sa. Mai mult,
inculpatul
a lovit-o pe victimă, soţia lui, iar aceasta a avut nevoie de 1 - 2 zile de îngrijiri medicale în urma incidentului”
, a afirmat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.Procurorii au mai precizat că Petronel Ignat s-a căsătorit cu femeia în anul 2002, dar că, pe parcursul mariajului, au intervenit diverse conflicte între acesta şi soţia lui.Astfel, în luna august 2017, femeia a cerut şi a obţinut în instanţă un ordin de protecţie, prin care ieşeanul a fost obligat să nu se apropie la mai puţin de 200 de metri de ea şi de fiul lor, să nu se apropie de domiciliul din satul Valea Adâncă, comuna Miroslava, dar şi să nu se apropie de locul de muncă al soţiei. Oamenii legii au spus că bărbatul a încălcat în repetate rânduri acest ordin.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

