Un iaz din Iași, poluat cu cianuri

poluare
Cercetătorul ieşean Silviu Gurlui a declarat că în urma analizelor efectuate a descoperit poluarea apei din iazul mănăstirii de la Vlădiceni, cât şi ale canalului de salubrizare care deversa direct în lac, cu cantităţi foarte mari de acid cianhidric.
„Acest acid cianhidric este produs din arderi, din arderea biomasei, din trafic, din arderea acrilo- şi poliacrilo-nitriţilor, acelor vopsele ce se regăsesc în valuri lavabile sau picturi textile. În general, deci, din trafic şi industrie. Suspiciunea mea este că aceste concentraţii atât de mari sunt cauzate şi de deversarea de mizerii din acea magistrală care a revărsat în momentul ploilor mari care au fost, magistrală care acum a fost astupată, dar reziduurile au rămas şi în canal şi în iaz”, a declarat Sivliu Gurlui.În urma analizele făcute zilele trecute în zonă, Gurlui a remarcat că, prin faptul că s-au blocat scurgerile, în canalul rămas şi în lac, concentraţiile au rămas la fel de mari. În mod concret, în aer se înregistrau 10ppm, adică 11 miligrame pe metru cub, valori de aproape trei ori mai mari decât maximul de 3,5 ppm, care reprezintă deja un nivel de toxicitate deosebit de ridicat.Conform cercetătorului, o expunere de 30 de minute la concentraţii de 10 ppm produc afectarea sistemului nervos central - dureri de cap, senzaţii de vomă sau chiar pierderea cunoştinţei, în timp ce o expunere de peste patru ore la valori de cel puţin 8.6 ppm pot aduce moartea.În ccea ce privește sursa de poluare, Gurlui nu exclude o eventuală poluare de la incineratorul de deşeuri de la Vlădiceni.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










