Un sfert dintre cei înscriși, absenți la prima probă a Bacalaureatului

bac
Sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat a debutat astăzi cu proba scrisă la Limba şi literatura română. La prima probă a acestei sesiuni a bacalaureatului au fost înscriși 580 de candidați, dintre care au fost prezenți 451, 129 dintre aceștia fiind absenți.
„Nu au existat situații deosebite și nici elevi eliminați din examen“, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Iași.Conform calendarului emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, examenul va continua în zilele de 22 şi 23 august 2018, când candidaţii vor susţine proba obligatorie a profilului, respectiv proba la alegere a profilului şi specializării.La nivelul judeţului Iaşi, 1.296 de candidaţi s-au înscris pentru susținerea probelor scrise, care se vor desfăşura în patru centre de examen. Acestea au fost constituite la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Iaşi, Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” Iaşi, Colegiul Tehnic de Transporturi şi Construcţii Iaşi şi la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi. De asemenea, a fost organizat un centru de evaluare pentru lucrările scrise provenite din alte judeţe.Accesul candidaţilor în centrele de examen are loc în intervalul 7:30-8:30 al fiecăreia dintre zilele în care sunt programate probe, pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) va avea loc în zilele de 24 și 27 august și va fi urmată de evaluarea competențelor în limba maternă (proba B) în data de 28 august. Evaluarea competenţelor digitale (proba D) are loc în intervalul 29 - 30 august, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în zilele de 30 și 31 august.Rezultatele iniţiale ale examenului vor fi publicate sâmbătă, 1 septembrie 2018. În aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00-16.00, vor putea fi depuse eventualele contestaţii. În perioada 2-5 septembrie, va avea loc reevaluarea lucrărilor, iar rezultatele finale vor fi publicate joi, 6 septembrie.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

