Universitatea „Al.I. Cuza“ caută ghid de turism bursier

Universitatea-Al.I.-Cuza
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) Iași oferă o bursă unui student înscris la studii de licenţă, masterat sau doctorat, pentru a deveni ghidul de turism bursier al UAIC. Bursa este în valoare de 500 de lei, iar programul săptămânal este de 20 de ore.
Contractul va fi realizat pentru perioada martie - septembrie 2019, existând posibilitatea de prelungire şi pentru anul academic următor, în funcţie de performanţele candidatului. Printre sarcinile ghidului se numără: realizarea unui tur ghidat al UAIC, de luni până vineri în intervalul 11.00-12.00, ocazional în weekend sau în timpul evenimentelor, sprijinirea UAIC în cadrul unor evenimente şi oferirea de informaţii vizitatorilor, stabilirea relaţiilor cu toate facultăţile pentru a descoperi spaţii şi colecţii care merită vizitate. Studentul trebuie să cunoască foarte bine limba română, să aibă o dicţie excelentă, să cunoască la nivel avansat limba engleză, să aibă abilităţi deosebite de vorbit în public, empatie faţă de interlocutor, să aibă un profil analitic, axat pe înţelegerea elementelor atractive ale UAIC şi să cunoască şi alte limbi de circulaţie, precum franceză, italiană, germană, spaniolă sau rusă. Studenţii interesaţi se pot înscrie până pe data de 27 februarie.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










