Veste proastă pentru ieșeni: Pesedistul Maricel Popa va crește preţul gunoiului în tot judeţul

sdr
Consiliul Judeţean va aproba astazi un tarif diferenţiat pentru colectarea şi transportul deşeurilor reciclabile din judeţ. Sumele lunare de bani diferă de la o comună la alta.
Tariful de colectare a deşeurilor reciclabile este propus la 847 lei/tonă (fără TVA), dar ceea ce este important în proiectul de hotărâre este faptul că această taxă va fi suportată de către „organizaţiile de implementare a răspunderii extinse a producătorului în domeniul colectării deşeurilor“.Primăriile vor avea de plătit în plus la colectarea deşeurilor menajere, unde costul va creşte de la 168 lei la 176 lei/tonă, fără TVA.Costul va fi impus abia după ce cel puţin două treimi dintre consiliile locale din judeţ vor aproba decizii asemănătoare. Ulterior, decizia finală va fi luată de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) Iaşi, organizaţie din care fac parte autorităţile locale şi judeţene.Din acest an, la nivelul judeţului există un singur operator care colectează şi transportă deşeurile, respectiv Girexim Universal din Piteşti, firmă ce a câştigat o licitaţie organizată de ADIS.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











