INS: PRODUCŢIA DE GAZE A SCĂZUT CU 1,4% ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ANULUI

INS: PRODUCŢIA DE GAZE A SCĂZUT CU 1,4% ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ANULUI
Importurile au crescut cu 72,5%
Producţia de gaze naturale utilizabile a României din primele patru luni ale acestui an a fost de peste 2,532 milioane tone echivalent petrol, cu 1,4% mai scăzută față de cea din perioada similară a anului precedent, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform datelor comunicate de INS, producția de gaze naturale utilizabile a României din perioada ianuarie - aprilie 2025 a fost cu 36.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut.
Pe de altă parte, în perioada ianuarie-aprilie 2025, importurile de gaze naturale au crescut cu 72,5% (plus 358.000 tep) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, până la 851.700 de tone echivalent petrol.
CNSP: Producția de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%
Potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%.
Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2025 a fost estimată o producţie de gaze naturale de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 una de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 o producţie de gaze naturale de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).
În ceea ce priveşte importurile, se aşteaptă o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanţă cu avansul producţiei, prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.
CNSP estimează, pentru 2025, importuri de gaze naturale de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%).
Citește și:
- 16:57 - BNR cere explicații suplimentare după amenzile-record din dosarul ROBOR
- 07:40 - Factura Pfizer de 680 de milioane de euro, o presiune uriașă pe bugetul României. Plătim dobânzi de 81.000 de euro pe zi
- 13:03 - Cinci grei din UE propun schimbarea regulilor, după ce Viktor Orban le-a pus bețe în roate
- 09:29 - Analiză Daniel Udrescu - FIFO, profitul fals și taxa ascunsă pe stocuri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News


























