Astăzi, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, efectuează 22 de percheziţii domiciliare, în municipiul Iaşi şi municipiul Bucureşti. 26 de persoane urmează să fie conduse la audieri. 

La data de 26 aprilie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, efectuează 22 de percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu în formă continuată şi instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Din cercetări a reieșit că activitatea infracţională a grupului s-ar fi desfăşurat începând cu anul 2016 şi ar fi avut drept scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor terenuri din patrimoniul unei instituţii publice, pe care ar fi urmat să fie construite blocuri de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei. 

De asemenea, a rezultat faptul că activitatea infracţională ar fi fost posibilă prin acordarea sprijinului de specialitate de către avocaţi, notari şi funcţionari publici din cadrul unei instituţii publice.

Urmează să fie puse în executare 26 de mandate de aducere emise de D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, 15 dintre acestea fiind pe numele persoanelor bănuite de comiterea faptelor.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Bacău şi Vaslui, iar la acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Servicului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi şi Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedent1.256 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Articolul următorRealitatea de lângă tine – Miron Pană este un tată singur care își crește cu greu copilul de 12 ani