În contextul aniversării a 125 de ani de la înfiinţarea sistemului de transport public cu tramvaie electrice la Iaşi, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, în calitatea sa de partener, vă invită vineri, 9 iunie 2023, începând cu ora 12.00, la Palatul Culturii, la o serie de evenimente organizate de Compania de Transport Public Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia Tramclub Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Atelier Spre şi Traduceri cu tâlc.

Cu acest prilej va avea loc evenimentul de lansare a primului volum bilingv „Iaşi – istoria tramvaiului/ tram history”, urmat de vernisajul expoziţiei „Tramvaiul ieşean la 125 de ani”.

Lucrarea „Iaşi – istoria tramvaiului/ tram history” aduce în prim-plan istoria îndelungată şi tumultoasă a tramvaiului ieşean. Conţinutul sintetizează cele mai importante evenimente istorice, contextualizând rolul tramvaiului în evoluţia oraşului Iaşi. Cele 35 de tipuri de tramvai care au circulat la Iaşi, vagoane pentru călători, utilitare şi prototipuri, au fost ilustrate având la bază descrieri, litografii şi fotografii de arhivă. Autorii, Silviu Teodor-Stanciu, designer şi lector dr. la Facultatea de Arte Vizuale şi Design (UNAGE), şi Tiberiu Teodor-Stanciu, arhitect şi asist. dr. la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” (TUIASI), reunesc în acest volum pasiunea şi experienţa acumulată în cercetarea de peste 10 ani a istoriei transportului public ieşean şi experienţa acumulată din proiectele culturale, educaţionale, artistice aplicate în colaborare cu CTP Iaşi. Traducerea în limba engleză este semnată de Adina-Maria Simion, traducător şi interpret, istoria tramvaiului ieşean putând fi descoperită şi pe plan internaţional. Volumul este publicat la Editura Junimea din Iaşi, fiind finanţat de către Compania de Transport Public Iaşi.

Expoziţia „Tramvaiul ieşean la 125 de ani” reuneşte 35 de panouri A1, care ilustrează toate tipurile de tramvai care au circulat în Iaşi, precum şi o colecţie valoroasă de obiecte istorice din patrimoniul Muzeului Transportului Public Iaşi. Vizitatorii se pot bucura de două zone interactive, o colecţie de compostoare mecanice din perioada 1978-1996, precum şi de o colecţie de scaune de tramvai dispuse în ordine cronologică. Expoziţia va putea fi admirată până pe 9 iulie 2023, în holul Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet).

Întreaga activitate culturală marchează deopotrivă şi aniversarea „Zilei Transportatorului”, sărbătorită la nivel naţional în fiecare a doua zi de vineri din luna iunie.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentRomânii care locuiesc la casă pot primi 2.000 de euro de la stat
Articolul următorUn bărbat care a plecat de la o stână, s-a rătăcit în pădurea din Dumbrava. Cum l-au găsit jandarmii