La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat 14 percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc în forma cultivării, vânzării şi a introducerii în ţară. 8 persoane au fost reținute.

Din cercetări a rezultat că bănuiții ar fi abordat diferite modalități de procurare a drogurilor, procedând fie la cultivarea, atât indoor cât și outdoor, fie la importul din afara țării, iar, ulterior, drogurile astfel obținute le-ar fi oferit spre vânzare.

De asemenea, o parte din persoanele cercetate ar fi alimentat piețele de cannabis din Iași și din alte județe limitrofe, de mai mult timp, realizând profituri substanţiale.

În urma percheziţiilor şi a administrării probatoriilor, în comuna Șipote, au fost identificate 5 culturi de cannabis dintre care 4 indoor.

Totodată, au fost identificate aproximativ 10 kilograme de muguri de cannabis, 2,7 kilograme de rezină de cannabis (hașiș), 460 de plante cannabis totalizând 99 de kilograme de fragmente de plante de cannabis, 5 cântare de precizie, zeci de aparate folosite la înființarea și întreținerea culturilor indoor şi fertilizanți.

De asemenea, 54.000 de euro, 61.000 de lei şi 20 de telefoane mobile au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor. 

În baza probatoriului administrat în cauză, procurorii  D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore faţă de 8 persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Astăzi, 29 octombrie, persoanele reţinute urmează să fie prezentate Tribunalului Iași, cu propunere legală.

La activități au participat și polițiști ai brigăzii de combatere a criminalității organizate Suceava, polițiști ai I.P.J. Iași, jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și ai I.J.J. Iași, polițiști din cadrul I.T.P.F. Iași.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedent14 percheziții și 8 rețineri într-un dosar de trafic de droguri de risc
Articolul următorUn bărbat a intrat de 2 ori într-o sală de jocuri însă nu a reușit să fure nimic. De ce infracțiune este acuzat acesta