Dezvăluiri incendiare la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu, despre băieții deștepți care au făcut marea afacere cu sol contaminat de lângă autostrada Brașov-Cluj-Borș.
În luna iulie 2022, jurnaliștii emisiunii Culisele Statului Paralel atrăgeau atenția asupra faptului că CNAIR, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a organizat anul trecut o licitație pentru decontaminarea pământului cu mercur ridicat de pe amplasamentul autostrăzii Transilvania. Acesta a fost dus în depozitul din comuna Moldovenești, județul Cluj, iar cei care au câștigat licitația, grupul ECOMASTER si OIL DEPOL nu au prezentat o autorizație de mediu valabilă pentru contractul încredințat.
Într-o solicitare trimisă către CNAIR, jurnaliștii Realitatea Plus au cerut lămuriri despre stadiul implementării acestui contract.
CNAIR DĂ VINA PE CONDIȚIILE METEO PENTRU ÎNTÂRZIERI
„În prezent se definitivează documentația tehnică prin integrarea informațiilor și datelor solicitate de către Beneficiar și Supervizor, urmând a fi aprobat proiectul tehnic. În ceea ce privește graficul de proiectare și execuție, menționăm că au fost înregistrate întârzieri atât din cauza condițiilor meteo nefavorabile care nu au permis accesul și prelevarea de probe din cadrul depozitului, cât și a necesității clarificării unor aspecte din cadrul proiectului tehnic. Pentru depozitarea solului contaminat în depozitul de deșeuri periculoase de la Fața Dealului, comuna Moldovenești proprietarul depozitului percepe o chirie de 3,5 euro/tonă/lună, suma ce trebuie achitată pentru depozitarea întregii cantități de material excavat este de 230.212 euro/lună.”, potrivit CNAIR
Practic totul este blocat, dar chiria de 230 de mii de euro pentru depozitare se plătește lună de lună.
Patronii grupului care a câștigat licitația, ECOMASTER și OIL DEPOL fac parte din cercul de prieteni din jurul lui Radu Mazăre și sunt cunoscuți pentru afacerile controversate din domeniul mediului. Această achiziție a fost cea mai mare pe 2021 din județul Cluj, cu o valoare de peste 157 de milioane de lei.
Culmea, societatea care a câștigat a făcut o contestație, în timpul procedurii, pe motiv că cerințele impuse limitează accesul ofertanților. Problema, spuneau ei, era că deșeurile au o concentrație ridicată de mercur, iar neutralizarea lor nu se poate face prin ardere, ci cu o instalație specială. Într-adevăr, firma câștigătoare trebuie să dețină o ”instalație de absorbție termică adaptabilă” care este folosită la decontaminarea deșeurilor de mercur. Chiar reprezentanții firmei au spus că nu dețin așa ceva și cereau Companiei de Drumuri să elimine această condiție. Deși cerința a fost respinsă, firma tot a câștigat licitația în asociere cu alte două societăți.
Cu alte cuvinte, grupul propunea o metodă de eliminare ”toxică” care nu respecta obligațiile de mediu. Cele două firme nu dețin și nu sunt autorizate să folosească o instalație de desorbție termică. Norma europeană specifică în mod clar, faptul ca solurile contaminate cu mercur nu se pot incinera direct, aceasta fiind o încălcare gravă cu consecințe dezastruoase asupra mediului. Mercurul trebuie recuperat într-o instalație specifică aferentă instalației de desorbție termică.
Aceiași afaceriști constănțeni care stau în spatele acestei asocieri, Dănuț Florescu și Radu Merlă, au fost trimiși în judecată de DIICOT după ce ar fi făcut fictiv o ecologizare la o groapă de depozitare a țițeiului de la Rompetrol. Potrivit procurorilor, au fost întocmite ”în fals un număr de 4 facturi fiscale emise de prestator către Rompetrol Rafinare”. Vizate în dosar sunt chiar companiile din grupul ECOMASTER si OIL DEPOL, deținute de cei doi afaceriști.
Cu toate că în astfel de condiții, CNAIR ar trebui să ia în considerare toate riscurile care ar putea apărea, instituția statului nu ia nicio măsură. Iar cel care a permis toate aceste lucruri era directorul general al CNAIR, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, un apropiat al lui Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.