Sărbătoare importantă în data de 22 decembrie în calendarul ortodox din țara noastră.
Sărbătorile zilei de 22 decembrie
Ortodoxe
Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sf. Mare Mc. Anastasia
Greco-catolice
Sf. m. Anastasia Romana
Romano-catolice
Sf. Francisca Cabrini
Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolit al Kievului, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 22 decembrie.
Ierarhul Petru Movilă s-a născut probabil în anul 1596, la Suceava. A fost fiul lui Simion Movilă, care a domnit în Moldova în perioada iulie 1606-septembrie 1607, având anterior două scurte perioade de domnie în Ţara Românească, şi nepot de frate al mitropolitului Moldovei, Gheorghe.
Tânărul Petru a studiat la Şcoala “Frăţiei ortodoxe” din Lvov; stabilit un timp la moşia sa Rubiejovka, lângă Kiev, unde a zidit o biserică. A fost tuns în monahism, în 1627, la Lavra Pecerska din Kiev, şi a fost ales egumen-arhimandrit al acestui aşezământ. În martie 1633 a fost ales, iar în aprilie hirotonit la Lvov, arhiepiscop şi mitropolit al Kievului, Haliciului şi toată Rusia (- Rusia Mică).
Ca egumen şi mitropolit, a lucrat pentru întărirea Ortodoxiei în faţa primejdiei uniate, a restaurat Lavra Peşterilor, Catedrala Sfânta Sofia şi alte biserici din Kiev. În 1631 a înfiinţat un colegiu în Kiev (devenit ulterior Academie), cu limba de predare latină, cu un program de studii asemănător cu al universităţilor apusene. A urmărit ridicarea culturală a clerului, prin şcolile din eparhie (Kiev, Viniţa, Luţk, ş.a.), precum şi prin tipografiile acesteia (Kiev, Lvov, Vilna), în care a imprimat aproximativ 50 de lucrări (de slujbă, de învăţătură, de apărare a Ortodoxiei, multe cu prefeţe semnate de mitropolit).
Cu sprijinul său au luat fiinţă tipografiile româneşti din Câmpulung (1635), Govora (1637) şi Iaşi (1641), Dealu Târgovişte (1644); în 1640 a trimis patru profesori pentru Colegiul latin, înfiinţat de Vasile Lupu la Iaşi.
Canonizarea Ierarhului Petru Movilă a fost săvârşită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la 6 decembrie 1996, proclamată la 15 decembrie acelaşi an şi înscrisă în calendarul acestei biserici în ziua de 31 decembrie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în martie 2002, sărbătorirea Sfântului Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, la 22 decembrie (data mutării sale la Domnul în 1646). (surse: “Dicţionarul Teologilor Români”, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, 2002; https://www.crestinortodox.ro)