Alpinista româncă Maria Dănilă a cucerit, zilele trecute, Vârful Annapurna din Himalaya, ajungând metri altitudine în urma unei ascensiuni care a durat 17 ore. Maria Dănilă este prima la 8.091 de femeie din România care atinge această performanţă.
Performanţa înregistrată de Maria Dănilă a fost anunţată, miercuri după-amiază, de Clubul Alpin Român – Braşov, a cărui membră este alpinista.
Oficialii Clubului de alpinism au publicat şi un mesaj din partea alpinistei, conform căruia ascensiunea a durat 17 ore.
Alpinista româncă a făcut parte dintr-o echipă nepaleză şi a urcat însoţită de şerpaş. Ea a ajuns la peste 8.000 de metri altitudine respirând cu ajutorul buteliei cu oxigen.
“Pe 15 aprilie, în jur de 11:20, la puţin timp după rope fixing team, am ajuns şi eu pe vârf. Am făcut parte din echipa celor de la Imagine Nepal, am urcat cu şerpaş şi oxigen. Ziua vârfului a fost foarte grea pentru ca am plecat din lower C3 direct, care e pe la 6200m…şi ultimele 3-400 metri am aşteptat după rope fixing.. aşa încât doar urcarea a durat vreo 17 ore“, este mesajul transmis de alpinistă şi publicat de clubul din care aceasta face parte.