Noi acuzații extrem de grave legate de interesele lui Sebastian Burduja la compania Poșta Română! Zicala „Noaptea ca hoții„ se aplică și în cazul acestei instituții. Potrivit surselor Realitatea PLUS, consiliul de administrație a fost schimbat complet, în toiul nopții. Informațiile explozive au fost obținute de Anca Alexandrescu, realizatorul emisiunii „Culisele Statului Paralel”. Ordinul a fost dat de Burduja în ultima sa zi de mandat ca ministrul al Digitalizării. Realitatea Plus a trimis solicitări către ministerul Digitalizării, dar și lui Sebastian Burduja, dar la ora difuzării știrii nu a primit niciun răspuns.

În baza procedurii de selecție lansate pe OUG 109, a fost numit noul Consiliu de Administrație al Poștei Române, iar ordinulu poartă semnătura lui Sebastian Burduja, potrivit informațiilor obținute pe surse de Realitatea Plus, a declarat Anca Alexandrescu.

Componenta noului CA este:
– Moraru Ioan Dragoș
– Prahoveanu Alina
– Cateliu Daniel
– Bondalici Mihai
– Zaharia Florin
– Butiseacă Alexandru
– Precup Mihai Călin

Aceeași sursă indică faptul că au fost semnate inclusiv contractele de mandat ale noilor numiți, pe o perioada de 4 ani. Tot miercuri a avut loc si prima lor sedință, în care a fost numit director general provizoriu Florin Valentin Ștefan, pe 4 luni. Joi urmează ca aceste formalități să fie notificate la Registrul Comerțului.

ANCA ALEXANDRESCU: SPER CA NOUL MINISTRU PSD SĂ SE UITE ATENT LA CE SE ÎNTÂMPLĂ CU POȘTA ROMÂNĂ

Într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, realizatoarea emisiunii “Culisele Statului Paralel” a afirmat că nu este deloc surprinsă despre ceea ce s-a întâmplat, fiindcă în emisiunile sale a vorbit pe larg despre legătura, atât politică, cât și personală, a lui Sebastian Buruduja cu actualul director general al Poștei, Valentin Ștefan.

“Am avertizat că se pregătește schimbarea CA prin OUG 109, tocmai pentru ca oricine ar prelua conducerea Ministerului Digitalizării să fie nevoit să lucreze cu oameni numiți de Burduja.

Am înțeles că din zona PSD se transmisese și noul ministru Bogdan Ivan chiar a declarat miercuri, la audierea în comisie, că se va uita CU MARE ATENȚIE, la ce întâmplă la Poșta Română și la procedura de concediere colectivă. Eu aștept ca noul ministru chiar să facă acest lucru și, având în vedere faptul că nu au fost înregistrate la Registrul Comerțului actele de schimbare a Consiliului de Administrație, mă gândesc că poate, totuși, ar putea fi oprite numirile. Aș fi curioasă și ce notar a făcut toate documentația pe repede înainte, astfel ca în aceeași zi să se și întrunească CA și să-i prelungească mandatul lui Valentin Ștefan. Procedura nu este ilegală, dar poate fi considerată imorală”, a declarat Anca Alexandrescu.

MATEI BRĂTIANU, fost lider de sindicat: Burduja i-a dat afară pe oamenii PSD din C.A. ca să-și pună oamenii lui

Într-o intervenție în direct la Realitatea Plus, fostul lider de sindicat Matei Brătianu a atras atenția că schimbările făcute pe ultima sută de metri de către Sebastian Burduja ar trebui să-i deranjeze chiar și pe partenerii de la PSD, care vor prelua ministerul Digitalizării. “Este revoltător și inacceptabil pentru partenerul de guvernare (PSD – N.R.) ca un ministru liberal, în ultima zi de mandat, să facă ce a făcut Burduja, adică să înfigă în coasta noului ministru un nou Consiliu de Administrație din care a dat afara reprezentanții partenerului de guvernare. Este și o formă de impolitețe,” a declarat Brătianu.

Articolul precedentPatriarhul Daniel, mesaj transmis elevilor care susțin examenele naționale: Sunt cele mai bune prilejuri de evaluare şi maturizare intelectuală
Articolul următorMarcel Ciolacu: ”Susțin cu tărie eliminarea pensiilor speciale”