Un nou sondaj de opinie zguduie scena politică românească. Cel mai recent studiu arată care sunt politicienii cu cea mai mare notorietate. Dacă pe locul 1 se află Klaus Iohannis, pe locul 2 este Gabriela Firea, iar pe locul 3, surpriză uriașă, Diana Șoșoacă reușește să-i depășească pe Geoană, Ciolacu, Ciucă, Simion sau Kovesi.
Preşedintele Klaus Iohannis este politicianul cu cea mai mare notorietate în rândul românilor, urmat de Gabriela Firea, iar pe locul al treilea se află Diana Şoşoacă, înaintea lui Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, George Simion şi Laura Codruţa Kovesi, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Conform directorului INSCOP Research Remus Ştefureac. notorietatea Dianei Şoşoacă arată capacitatea de viralizare a mesajelor ultra-radicale, el precizând însă că o notorietate ridicată nu înseamnă automat şi un nivel de încredere mare.
Klaus Iohannis este politicianul cu cea mai mare notorietate dintre numele testate, 99.2% dintre respondenţi declarând că au auzit de el.
Şeful statului este urmat de Gabriela Firea cu o notorietate de 94%, Diana Şoşoacă cu 93.5%, Mircea Geoană cu 93.3% şi Marcel Ciolacu cu 92.5%.
87.7% dintre cei intervievaţi spun că au auzit de liderul liberal Nicolae Ciucă, 84.9% de liderul AUR George Simion şi 80.7% de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu beneficiază de o notorietate de 72.9%, în timp ce Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu de 55.7%.
Mai puţin de jumătate dintre respondenţi (41.1%) declară că au auzit de Elena Lasconi la momentul culegerii datelor, respectiv înaintea scandalului provocat de afirmaţia sa privind votul la referendumul privind familia tradiţională.
”Notorietatea liderilor politici este primul indicator relevant pentru evaluarea capacităţii unui lider politic de a candida în alegeri. Clasarea preşedintelui Klaus Iohannis pe primul loc, cu 99% dintre respondenţi care declară că au auzit de preşedintele României nu este o surpriză. Nici plasarea pe locul doi a Gabrielei Firea, fostul primar general şi o personalitate activă în spaţiul public în ultimii douăzeci şi cinci de ani nu surprinde. Pe de altă parte, faptul că 93.5% dintre respondeţi declară că au auzit de Diana Şoşoacă arată capacitatea de viralizare a mesajelor ultra-radicale. O notorietate ridicată nu înseamnă însă automat şi un nivel de încredere mare. Pe de altă parte, o norietate medie sau mică, dincolo de dezavantajul implicit, oferă şi oportunitatea construirii favorabilităţii pe termen lung”, afirmă Remus Stefureac, director INSCOP Research.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.