Producătorul german de automobile premium Mercedes-Benz a anunţat vineri că veniturile realizate în trimestrul al treilea de divizia sa principală s-au prăbuşit cu 64%, ratând cu mult estimările analiştilor, în condiţiile în care consumatorii chinezi au continuat să îşi reducă achiziţiile de bunuri de lux pe fondul încetinirii economiei, transmite Reuters.

“Rezultatele din trimestrul al treilea nu se ridică la înălţimea ambiţiilor noastre”, a declarat directorul general Harald Wilhelm într-un comunicat de presă, în care a avertizat că grupul îşi va accelera măsurile de reducere a costurilor.

Rezultatele din perioada iulie-septembrie 2024 au fost afectate de costurile cu înlocuirea gamei precum şi de piaţa dificilă, în special pentru noile versiuni ale SUV-ului G-Class, care vor fi lansate în următorul trimestru, a adăugat Mercedes.

În aceste condiţii, producătorul german se aşteaptă să vândă în 2024 un număr de automobile uşor mai mic decât în 2023, având în vedere că vânzările din trimestrul patru ar urma să fie în linie cu cel din trimestrul al treilea.

Directorul Mercedes Ola Kaellenius a avertizat că sunt extrem de prudenţi clienţii din China când vine vorba să facă achiziţii importante, în contextul în care problemele economice şi criza din sectorul imobiliar au creat foarte multe incertitudini pentru consumatori.

Producătorul german de automobile de lux şi-a redus de două ori estimările privind marja de profit pentru anul 2024, alăturându-se unui număr din ce în ce mai mare de constructori europeni care dau vina pe încetinirea pieţei chineze pentru diminuarea profiturilor şi marjelor lor.

Aceste rezultate vin într-un moment în care oficialii de la Bruxelles şi Beijing discută cu privire la viitoarele tarife care ar urma să vizeze importurile de automobile electrice chineze în Europa, un motiv de îngrijorare pentru giganţi auto din Europa care sunt dependenţi de piaţa chineză şi care se tem de posibilele represalii ale Beijingului.

Mercedes-Benz, care numără printre principalii săi acţionari compania chineză Beijing Automotive Group Co Ltd şi pe şeful de la Geely, Li Shufu, a calificat tarifele anunţate de Bruxelles drept o “greşeală” şi a îndemnat Comisia Europeană să amâne implementarea lor, pentru a permite noi discuţii în vederea ajungerii la un acord.

AGERPRES

Articolul precedentMESSI CÂŞTIGĂ MAI MULT DECÂT BUGETUL SALARIAL AL 22 DE ECHIPE DIN MLS
Articolul următorROMÂNIA TRECE, ÎN WEEKEND, LA ORA DE IARNĂ