Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova“ (CMNM) Iași, invită ieșenii să participe la cea de-a IV-a ediție a eveniemntului«Mărțișor – simbol și tradiție», care se va desfâșura în perioada 24 februarie – 3 martie 2019, în Piața Unirii din Iași.

„Aproximativ 30 de meșteri populari, atât din Moldova, cât și din alte zone etnografice ale țării, precum și din Republica Moldova, vor fi prezenți la Iași pentru a promova mărțișorul, obicei și simbol tradițional inclus în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO. Timp de opt zile, publicul va regăsi în Piața Unirii mărțișoare tradiționale sau în spirit tradițional. Nu vor lipsi, nici de această dată, demonstrațiile practice, pentru că unul dintre principalele obiective ale acestei manifestări este transmiterea către tânara generație a semnificației mărțișorului tradițional și a tehnicii confecționării acestuia”, susțin organizatorii.

Articolul precedentProiect de 14 milioane de lei la USAMV Iași
Articolul următorVeste bună pentru suporteri: Prețuri mici la bilete, pentru meciul cu CFR Cluj