Avocatul Poporului a anunțat că s-a sesizat din oficiu în cazul unei fetițe din comuna Voinești, județul Iași, care ar fi fost abuzată fizic și emoțional în familie.

Potrivit reprezentanților instituției, sesizarea a fost făcută din oficiu, după o întâlnire cu copiii școlii din comună și o discuție cu respectiva minoră. 

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unei fetițe, în clasa a V-a la Școala Ioanid Romanescudin comuna Voinești, care ar fi fost abuzată fizic și emoțional în familie. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a articolelor din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor”a declarat Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al instituției Avocatului Poporului.

Conform acestuia, reprezentații Avocatului Poporului au avut recent o întâlnire cu copiii de la Școala Gimnazială din Voinești, în scopul prezentării și promovării domeniului de activitate apărarea, protecția și promovarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului.

Reprezentanții Avocatului Poporului au mai afirmat că, în momentul în care a fost explicată semnificația dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, formele și efectele abuzului asupra copiilor, importanța implicării, atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor în sesizarea situațiilor de abuz, reprezentanții Avocatului Poporului au luat la cunoștință de cazul unei minore, care nu era încă prezentă în clasă, ea ajungând mai târziu, deoarece a fost nevoită să hrănească animalele din gospodărie.

La finalul orei, la îndemnul profesoarei, fetița a venit la catedră și a dorit să comunice situația ei. În urma discuției, reprezentanții Avocatului Poporului au luat la cunoștință că fetița locuiește la aproximativ un kilometru de școală și merge pe jos pentru a ajunge la ore, cu o zi înainte nu fusese la școală, întrucât a fost nevoită să meargă în pădure să adune lemne, pe care, de obicei, tatăl le vinde pentru a cumpăra băuturi alcoolice, în zilele în care reușește să ajungă la școală, vine nemâncată, programul Cornul și laptele fiind cel mai adesea sursa ei de hrană, deoarece acasă mama uită să îi dea de mâncare, de asemenea, colegii îi oferă uneori pachețelul lor”a adăugat Matei Vîrtosu.

Potrivit acestuia, fetița provine dintr-o familie cu cinci copii: sora mai mare este căsătorită și locuiește în aceeași comună, un frate de 19 ani se află în executarea unei pedeapse cu închisoarea, un alt frate a fost izgonit de tată de acasă cu toporul, fiind în prezent găzduit de sora mai mare, iar, în familie, au mai rămas doi copii, de 11 ani și 13 ani.

Reprezentanții Avocatului Poporului au mai menționat că abuzul fizic și emoțional de către tată asupra fetiței s-ar realiza deoarece nu este copilul acestuia, lucru pe care tatăl l-ar fi afirmat în repetate rânduri.

Fetița a menționat că situația este deja în atenția Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) din cadrul Primăriei Voinești, care a efectuat anul trecut evaluarea situației sale, dar, ulterior, aceasta ar fifost abuzată fizic de părinți pentru că a vorbit. Din acest motiv, fetița a insistat asupra secretului întrevederii, pentru a nu afla părinții și pentru a evita astfel o nouă pedeapsă fizică asupra ei. De asemenea, a menționat că nu dorește să mai vorbească cu cei din cadrul SPAS Voinești, nemaiavând încredere, că agresiunile provin atât din partea părinților, cât și din partea fratelui mai mare, în vârstă de 13 ani. La data discuției, fetița prezenta o escoriație la nivelul feței, pe care a afirmat că o are în urma căzăturii și abuzului fizic din partea fratelui. Fetița a mai susținut că nu găsește înțelegere din partea părinților, nefiind crezută indiferent de situație (dacă dispare ceva, ea este vinovată) și că își dorește să fie scoasă din mediul familial, să stea în plasament, undeva unde să nu mai fie bătută, fiind conștientă de semnificația acestei măsuri de protecție specială a copilului”încheiat purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului. 

 

Articolul precedentÎncă o strigare pentru centrul multifuncțional din Cicoarei
Articolul următorAnunț important pentru sute de șoferi din Iași: schimbarea urmează a fi făcută!