Poliţiştii au demarat o anchetă după ce o femeie din localitatea Şcheia a anunţat la serviciul de urgenţă 112 că fiica sa ar fi fost răpită, dar, de fapt, fata a plecat de acasă cu intenţia de a ajunge la Bucureşti pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o reţea de socializare.

“Agenţii din cadrul Secţiei II de Poliţie Rurală Ciurea au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 de o femeie, de 36 de ani, din comuna Şcheia, că a fost anunţată de fiica sa, în vârstă de 14 ani, că ar fi fost răpită de pe stradă de către persoane necunoscute. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat minora în comuna Şcheia. Femeia a declarat că, în dimineaţa zilei de 24 august, în timp ce se deplasa spre satul Şcheia, fata ar fi fost luată la ocazie cu un autoturism tip dubă, după care ocupanţii acestuia ar fi legat-o de mâini şi picioare şi ar fi dus-o într-un loc necunoscut, iar, ulterior, în jurul orei 10,00, ar fi reuşit să scape şi i-ar fi solicitat unei femei să o transporte cu un autoturism în comuna Şcheia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate”, a precizat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Potrivit acesteia, fata ar fi plecat de acasă cu intenţia de a merge spre Capitală, pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o reţea de socializare.

“Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în dimineaţa de 24 august, fata ar fi plecat de la domiciliu, cu intenţia de a se deplasa în municipiul Bucureşti pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o reţea de socializare, iar pentru a-şi acoperi plecarea ar fi sunat-o pe mama sa şi i-ar fi relatat că ar fi fost răpită şi legată. Ulterior, după ce mama sa a alertat poliţiştii, minora ar fi renunţat la intenţia de a părăsi domiciliul şi s-ar fi oprit pe raza comunei, unde a fost găsită de poliţişti. S-a stabilit faptul că minora nu a fost victima vreunei infracţiuni, fiind încredinţată mamei sale”, a adăugat Ioana Bîlea.

 

Articolul precedentCe firme vor să aducă autobuze la Iași
Articolul următorDan Barna, la Iași: „Moldova este izolată de restul României“