Drumurile Iaşului sunt fărâmate de camioanele care transportă marfă cu mult peste limitele admise. Culmea, s-a ajuns ca firmele care transportă pietriş la construcţia altor drumuri, să le distrugă pe cele care le tranzitează până la destinaţie.

De exemplu, camioanele grele care duc nisip sau pietriş pe drumurile din Şipote sau Plugari strică drumul Ţigănaşi – Vlădeni, finalizat în anul 2014 de către Consiliul Judeţean Iaşi. Anul trecut, o porţiune a drumului a fost decopertată pentru a fi refăcută, iar în prezent, drumul a început să se găurească.

Sunt camioane care cântăresc peste 55 de tone la un singur transport, cu 40% mai mult decât ar trebui. Un alt drum găurit deja este Iaşi – Ciurea, care a fost construit pentru trafic uşor, nicidecum pentru mastodonţi de zeci de tone. Instituţiile de control pentru verificarea gabaritului fac foarte puţine controale pe drumuri.

Consiliul Judeţean Iaşi are cântare noi nouţe însă nu sunt folosite la maxim. De asemenea, cei de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) care verifică camioanele pe drumurile naţionale sunt rar văzuţi pe şosele deoarece cei cinci inspectori au mai multe activităţi de întreprins, scrie Ziarul de Iași

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentMolnupiravir, prima pastilă anti-COVID ajunge, astăzi, în România. Câte cutii primește țara noastră și cui este destinat antiviralul
Articolul următorACCIDENT CUMPLIT în Iași- 7 MORȚI- VIDEO