Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 10 decembrie, un bărbat, de 38 de ani, din comuna Popricani, ar fi distrus, prin incendiere, locuința părinților săi.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 20 decembrie, bărbatul bănuit de distrugere a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Ulterior, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanța dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Articolul precedentProgramul muzeelor din Iași de sărbători
Articolul următorO fetiță din Iași are nevoie de ajutor! Mesaj pentru părinți elevilor dela Școala „Ion Creangă“ Iași