Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost găsit mort ieri pe un teren viran din apropierea căii ferate din satul Pădureni, comuna ieșeană Grajduri. În urma cercetărilor efectuate de polițiști a fost identificat presupusul criminal. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani, prieten cu persoana decedată.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a propus arestarea preventivă a inculpatului cercetat în stare de reţinere, pentru săvârșirea infracţiunii de omor.

Pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, în timp ce se aflau pe un teren viran din apropierea căii ferate din satul Pădureni, atacatorul i-ar fi aplicat victimei lovituri cu pumnul la nivelul capului şi al gâtului.

În timp ce victima era căzută în genunchi, inculpatul, din spate, i-a prins cureaua de la pantaloni în jurul gâtului şi a strâns-o până în momentul în care victima nu a mai mişcat, provocându-i decesul.

Medicul legist din cadrul I.M.L. Iaşi a concluzionat că decesul victimei s-a datorat insuficienţei respiratorii acute, consecinţa comprimării pachetului vasculo nervos şi aeric al gâtului cu un laţ traumatic sub acţiunea unei forţe externe (ştrangulare).

În timpul audierilor, atacatorul și-a recunoscut fapta.

Articolul precedentSisteme de supraveghere video în creșele ieșene
Articolul următorTragedie la Iași! S-a sinucis aruncându-se de la etajul 7