La data de 4 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Iaşi au oprit pentru control, pe raza municipiului Iaşi, un autoturism condus de un tânăr, din municipiul Iaşi.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere, iar autoturismul ar fi fost sustras de către acesta, în cursul zilei de 4 ianuarie a.c.

 

De asemenea, s-a constatat faptul că autoturismul în cauză este radiat din circulaţie, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism aparţin unui alt auto. 

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, furt în scop de folosinţă, punerea în circulaţia sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. 

 

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 4 ianuarie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore.

 

La data de 5 ianuarie a.c., tânărul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentA furat 7.000 de lei și a ajuns în arest
Articolul următorSTAREA DE ALERTĂ în România a fost prelungită oficial! Masca revine! Ce RESTRICȚII s-au impus – DOCUMENT