Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au identificat un tânăr, din comuna Bivolari, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 13 noimebrie a.c, ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială, din comuna Bivolari de unde ar fi sustras 15 pachete de țigări, o sticlă de bere, o sticlă de vin, prejudiciul total fiind în valoare de 300 de lei.
La data de 14 noiembrie a.c., tânărul bănuit de comiterea faptei a fost condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
La data de 15 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanța dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentUn hoț din Botoșani a operat în Iași
Articolul următorTestul de sarcină bazat pe salivă ajunge în farmacii din 2023