Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unei persoane cu cetățenie Republica Moldova asupra căreia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.

 

În data de 06 iulie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, pasageră într-un autocar, o persoană cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, care se deplasa din Franţa spre R.Moldova.

Cu ocazia de frontieră colegii noştri au observat într-o mapă cu documente aparţinând persoanei, o carte de identitate similară celor eliberate de autorităţile române, având imprimate datele și fotografia soţului acesteia.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, femeia a declarat că a primit acest document de la soţul său pentru a-l distruge, însă a uitat. Aceasta a mai adăugat că documentul a fost procurat cu intenţia de a fi folosit pe teritoriul Franţei în vederea găsirii unui loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentI-a dat prietenei mașina să o conducă deși știa că nu are permis! Ambii au dosar penal
Articolul următorFostul premier al Japoniei, împușcat în piept, la un eveniment electoral – VIDEO