Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Popricani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 10 februarie a.c., un bărbat de 67 de ani ar fi intrat în curtea fostei sale soţii, din comuna Popricani, încălcând astfel ordinul de protecţie emis împotriva sa.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 10 februarie a.c., bărbatul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Bărbatul reţinut va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentO tânără s-a trezit cu telefonul smuls din mână în timp ce urca în autobuz
Articolul următorKlaus Iohannis a discutat cu Joe Biden CRIZA de la graniță: Cum se pregătește România