Agenții din cadrul Poliţiei oraşului Hârlău au fost sesizați, printrun apel la numărul 112, cu privire la faptul că, în localitatea Chişcăreni, din comuna Şipote, a avut loc un accident rutier cu victime omeneşti.

Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a constatat faptul că, în jurul orei 9.30, un bărbat de 48 de ani, din comuna Șipote, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DC 140, în localitatea Chișcăreni, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune laterală cu un alt vehicul, condus de un bărbat de 45 de ani.

În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi rănirea bărbatului de 45 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, stabilindu-se faptul că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.

Articolul precedentŞase autoturisme, distruse din cauza focului
Articolul următorRevin ninsorile și lapovița din această dimineaţă